11.04.2017

O săptămână a Biologiei la Liceul din Baraboi

Biblioteca şcolară este laboratorul de creaţie şi de învăţare. Principala sa menire este susţinerea procesului instructiv-educativ. Colaborarea dintre profesori şi bibliotecarul şcolar leagă experienţa profesională a două grupuri, astfel încât aceştia pot realiza sau susţine noi forme şi metode de muncă cu cartea, care să corespundă cât mai bine procesului de modernizare a învăţământului. Această modernizare vine în întâmpinarea ideii că elevul trebuie să fie pregătit bine şi din timp pentru viitor, şi că el trebuie să devină totodată cât mai receptiv la nou, capabil să studieze şi să se informeze singur.
Astfel, în incinta Liceului Teoretic “Prometeu” din satul Baraboi, raionul Donduşeni a demarat săptămâna ariei curriculare „Matematica şi ştiinţe”. O atmosferă de sărbătoare s-a menţinut în liceu pe parcursul acestei săptămâni, graţie faptului că elevii, împreună cu profesoara de biologie şi bibliotecara şcolară,  s-au implicat activ într-o serie de activităţi la disciplina „Biologie”. Unul din obiectivele activităţii „Biologia veselă” a fost de a stimula interesul pentru cunoaşterea unor curiozităţi din lumea plantelor, animalelor şi a naturii. Aici elevii au prezentat  proverbe, zicători, ghicitori, fabule, au demonstrat diverse curiozităţi.
 În ziua de marţi, recreaţiile au fost transformate într-o excursie la biblioteca liceului, unde şcolarii au făcut cunoştinţă cu colecţia de cărţi noi pe teme biologice. În sala de lectură a bibliotecii pe elevi îi aştepta o expoziţie de enciclopedii şi cărţi din domeniile „Biologie animală”, „Biologie vegetală”, „Ecologie”, „Atlasul uman”. Consider că acest eveniment a fost o oportunitate pentru elevi de a se informa şi a contribui la îmbogăţirea substanţială a orizontului lor intelectual.
Pentru ziua de miercuri, învăţăceii au dat frâu măiestriei coregrafice. De la mic la mare s-au reunit într-o acţiune comună, unde muzica i-a călăuzit în lumea dansului. Bucuroşi, toţi copiii au dansat în sincron, scandând în cor mesajul „Mişcarea este sănătatea”. Scopul flashmoburilor a fost promovarea sănătăţii: prin mişcare şi comunicare.
Următoarea zi a continuat cu concursul pentru cea mai originală şi atractivă publicitate cu genericul „Un fruct delicios - un copil sănătos”. Participanţii la concurs au avut sarcina de a crea preferinţe pentru un anumit produs şi a-i motiva pe colegi să consume cât mai diverse fructe. Liceenii au fost foarte creativi, prezentând mesaje sub diverse forme, cele mai originale fiind „Ananasul”, prezentat de eleva cl.a XI-a Gulea Crina; „Grepfrut”, elaborat de eleva cl. a XI-a Botezat Alina; „Mărul” elaborat de eleva cl. a IX-a Gulea Daniela; „Nucul” elaborat de eleva cl. a IX-a Vizitiu Daniela.
Concursul – intelect „Ora erudiţilor”, la care au concurat două echipe, s-a desfăşurat în ziua de vineri. Concursul s-a dovedit a fi interesant şi amuzant. Elevii şi-au demonstrat cunoştinţe în domeniul anatomiei, morfologiei şi igienei corpului uman.
Apoi a urmat activitatea „Acuz ţigara”, la care elevii cl. a VIII-a, sub forma unui joc de rol, au participat la un proces de judecată, acuzând ţigara pentru daunele ei. În calitate de martori , personajele jocului: medicul, biologul, chimistul, istoricul, matematicianul au prezentat dovezi  împotriva ţigării.
 Pentru implicare în activităţile din cadrul săptămânii, elevii au fost menţionaţi cu diplome pentru participare activă.
     



În imagini: 
elevii ghidaţi de Cibotaru Liudmila, profesor

de biologie   şi  Beţivu Ala, bibliotecar şcolar

Niciun comentariu: