La 10 noiembrie,
2017 Universitatea de Stat „Alecu
Russo”din Bălţi a găzduit Conferința
naţională anuală a Asociaţiei Bibliotecarilor din Republica Moldova (ABRM)
Transformăm Bibliotecile – Transformăm Comunitățile.
Au participat
110 bibliotecari din Sistemul Naţional de Biblioteci din RM (biblioteci
naţionale, universitare, specializate, publice, de colegii, centre de
excelenţă, şcoli profesionale şi şcolare). Evenimentul a fost onorat de participarea Dnei Elena Pintilei,
directorul general al Bibliotecii Naţionale a R. Moldova. Funcţia de moderator
a îndeplinit-o Mariana Harjevschi, președintele
ABRM.
După cum a menţionat Preşedintele
ABRM în cuvântul de deschidere, Conferinţa naţională a fost dedicată unui
segment prioritar - activităţii bibliotecilor în proiecte naţionale şi
internaţionale, implicării lor în transformarea comunităţilor cu impact
relevant asupra serviciilor inovative, modernizării competenţelor
bibliotecarilor.
Profesorul Gh. Neagu a vorbit despre
importanţa bibliotecilor în societate şi s-a referit cu mult respect la BŞ
USARB ca parte integrantă a procesului didactic şi ştiinţific, inclusă în
protocolul vizitelor la USARB, iar bibliotecarii având şi statut de ambasadori cuturali ai instituţiei bălţene.
Elena Harconița a salutat călduros
participanţii Conferinţei şi a menţionat că este a doua oară când un eveniment
de aşa anvergură se desfăşoară la Bălţi.
În premieră a avut loc acum 10 ani în urmă, la 22 -24 august 2007, cu genericul
Instruirea continuă - cerinţă inerentă a Societăţii Informaţionale şi a
Cunoaşterii. Atunci Conferinţa a avut o mare rezonanţă, fiind
apreciată de Claudia Balaban, directoarea Bibliotecii Naţionale pentru Copii
„Ion Creangă”, ca „ o mică IFLA”.
Salutul cordial al directoarei a fost completat de un mesaj artistic -
lucrări muzicale interpretate de bibliotecarele Margarita Iulic, Irina Zalâgaev
şi Lilia Ucraineţ, pe ecran derulând filmul Conferinţa ABRM 2007 la USARB,
realizat de Silvia Ciobanu, şef serviciu Marketing şi activitate editorială.
Şedinţa în
plen a început cu prezentarea Fii
implicat! pentru a susține inovația în biblioteci a doamnei dr.,
lect. sup. Daniela Munca-Aftenev, reprezentant AISE (Academia de Inovare şi
Schimbare prin Educaţie), expert eLearning, formator național la Ministerul
Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova. Dumneaei a vorbit
despre importanţa inovaţiei şi creativităţii în bibliotecă şi a invitat
participanţii să se înscrie la cursurile Inovația în Biblioteci, Proiectul
lansat de ABRM, Novateca și AISE în format digital, acestea fiind postate în
Grupul de pe comunitatea Facebook https://www.facebook.com/groups/1731549233807911/?ref=group_unjoined
În acest
context, Mariana Harjevschi a făcut o invitaţie privind oferta educaţională pe
luna noiembrie-decembrie 2017 în Centrul Naţional de Excelenţă Profesională
pentru Bibliotecari, ABRM, Centrul de Formare Continuă în Biblioteconomie şi
Ştiinţe ale Informării, Centrul de Statistică a Bibliotecii Naţionale a
Republicii Moldova, Centrul de Excelenţă şi Formare Continuă al Bibliotecii Naţionale
pentru Copii „Ion Creangă”.
Elena
Harconiţa, a vorbit despre implementarea
a două proiecte internaţionale în care participă bibliotecile universitare din RM şi care au
efecte considerabile asupra serviciilor, oportunităţilor de instruire ale
bibliotecarilor prin participări la traininguri, şcoli de vară şi
vizite de documentare. În cadrul
Proiectului Modernizarea
serviciilor bibliotecilor universitare din Republica Moldova (2016-2019),
finanţat de Programul Norvegian de Cooperare în domeniul învăţământului
superior cu Eurasia, dezvoltat în parteneriat între Academia de Studii
Economice din Moldova, Universitatea din Bergen, Norvegia, Universitatea
Transilvania din Braşov, România şi 18 biblioteci universitare din Moldova,
coordonat de Ane Landoy, Universitatea din Bergen, Norvegia şi dr. Silvia Ghinculov,
directorul Bibliotecii Stiintifice ASEM, bibliotecile au realizat mai multe
lucrări, unele din cele mai importante livrabile fiind 18 Strategii de
dezvoltare a 18 biblioteci universitare din R.Molodva. Proiectul Servicii
Informaționale Moderne pentru Îmbunătățirea Calității Studiilor, Programul TEMPUS MISISQ (2013
-2016), Programul Tempus a finalizat cu crearea spaţiului infomaţional academic
unic: Bibliotecii Electronice şi a Catalogului Partajat (LibUnivCatalog) http://primo.libuniv.md/al celor 7
biblioteci universitare din RM Platforma ExLibris Primo, dezvoltarea
Repozitoriilor Instituţionale şi promovarea cursului de Cultura Informaţiei, în câteva biblioteci acesta
fiind integrat în planurile de învăţământ al universităţilor.
Elena
Pintilei, director general al BNRM, a prezentat Proiectul Împreună
pentru comunitate – platforma de dezvoltare a gândirii proiective, partenerii căruia sunt: Asociația
Bibliotecarilor din Republica Moldova; Biblioteca Națională a Republicii
Moldova susţinut de programul Novateca / IREX Moldova. Scopul proiectului este
asigurarea transferului de cunoștințe și abilităților practice în domeniul
managementului prin proiecte atât prin instruiri față în față, cât și on-line,
creând 8 servicii moderne în bibliotecile publice, amplasate în zone populate
de etnii și desfășurând 8 proiecte de dezvoltare comunitară sau a bibliotecii,
în zonele ce asigură activitatea metodologică a bibliotecilor din reţea,
contribuind la creșterea numărului de utilizatori noi în bibliotecă și la
bunăstarea socio-economică a vieții acestora.
Conferinţa a
continuat în Biblioteca Ştiinţifică, sala de lectură Ştiinţe Filologice, cu
prezentarea doamnei Rodica Sobieski-Camerzan, director a Bibliotecii Ştiinţifice
AAPM, a Proiectului Servicii de suport pentru rețeaua
de biblioteci: modernizarea bibliotecilor în Armenia, Moldova şi Belarus prin
dezvoltarea personalului bibliotecar şi reformarea bibliotecilor. Proiectul, cofinanțat prin
Programul Erasmus+ al Uniunii Europene de Consolidare a Capacităților, este
implementat începând cu anul 2016 de 9 biblioteci, două din R. Moldova – Biblioteca
Ştiinţifică USARB şi Biblioteca Ştiinţifică AAPM. Obiectivul de bază al
proiectului este consolidarea și modernizarea bibliotecilor, îmbunătățirea
nivelului de competențe și abilități a personalului de bibliotecă în
Instituțiile superioare de Învățământ în Armenia, Moldova și Belarus, prin
dezvoltarea de biblioteci inovatoare ca suport pentru educație și învățare
continua.
Dr. Mariana Harjevschi,
a relatat despre Proiectul
Bibliotecile promovează cetățenia activă! Asociația Bibliotecarilor din
Republica Moldova și Fundația Progress din România au lansat proiectul Al treilea spațiu al comunității. Scopul lui este să promoveze valorile democraţiei. Proiectul Al treilea spațiu al comunității privește formarea de cetățeni
activi și amenajarea, în 6 biblioteci publice raionale, a unor spații „cuiburi
ale democrației„ ce încurajează deprinderea comportamentelor civice, dezbaterea
problemelor locale și luarea de inițiativă pentru soluționarea acestora.
„Cuiburile democrației” constituie spații de întâlnire și dezbatere cetățeneasca,
inovative, moderne, realizate prin design participativ în cadrul bibliotecilor
publice, cu acces liber pentru toți membrii comunității.
Cu un mesaj de
felicitare, apreciere şi mulţumire pentru munca bibliotecarilor a venit
scriitoarea Claudia Partole. „Ţin foarte mult la bibliotecă şi bibliotecari,
bibliotecarii sunt acei oameni care ne scot cărţile în lume. Biblioteca este ca
si Biserica locul de unde nimeni nu mă va alunga”, a menţionat Claudia Partole.
Angela
Amorţitu, membru al Consiliul ABRM, a primit felicitări şi un buchet frumos de
crizanteme cu prilejul zilei de naştere.
Mariana
Harjevschi a mulţumit cu recunoştinţă tuturor participanţilor pentru prezenţă, gazdelor
primitoare pentru organizarea excelentă, Conferinţa fiind un bun prilej pentru
a comunica şi împărtăşi succesele. Experienţa bălţeană va fi replicată şi în
alte biblioteci din zonele Republicii,
aceasta fiind şi experienţa IFLA.
Elena
Harconița a multumit Preşedintelui şi Consiliului ABRM pentru alegerea şi
onoarea de a fi organizat Conferinţa Naţională a ABRM la Biblioteca
universitară din Bălţi, tuturor participanţilor - pentru curiozitatea
profesională, iar colegilor de la BŞ USARB, Comitetului organizatoric,
coordonat de Aculina Mihaluţa, director adjunct şi vice - preşedinte ABRM,
pentru deschiderea, implicaţiile active şi cooperarea în vederea asigurării
aspectelor organizaţionale ale unui astfel de eveniment.
Reuniunea
bibliotecarilor, desfăşurată la Bălţi, va rămâne în istoria ABRM ca un
eveniment deosebit, marcat prin deschiderea profesională, încărcătura
academică, atmosfera sobră şi binevenită, tematica inedită, precum şi nivelul
relevant de interacţiune şi socializare profesională.
Elena Stratan,
şef serviciu Cercetare.Asistenţa de specialitate, BŞ USARB
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu