17.06.2025

Întrunire profesională pentru bibliotecarii din învăţământ

La Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Centru Biblioteconomic Departamental, marți, 17 iunie 2025, a avut loc întâlnirea profesională a bibliotecarilor din învățământul preuniversitar din zona de nord a Republicii Moldova și municipiul Bălți. 

Evenimentul a reunit 29 de participanți – specialiști responsabili de activitatea bibliotecilor școlare din cadrul OLSDÎ și bibliotecari școlari din instituțiile subordonate. Atelierul a avut drept scop consolidarea cooperării profesionale, schimbul de bune practici și orientarea bibliotecilor școlare spre inovație și dezvoltare durabilă.

Întâlnirea a fost deschisă de Lidia PĂDUREAC, dr., conf. univ., prim-prorector pentru activitatea didactică USARB și președinte al Consiliului Bibliotecar al BȘ a USARB, care a adresat un mesaj de salut participanților, subliniind rolul esențial al bibliotecilor și al bibliotecarilor în procesul educațional şi formarea competențelor elevilor.

Programul atelierului a inclus o serie de prezentări și intervenții tematice ce au abordat subiecte actuale și de interes major pentru activitatea bibliotecilor școlare, evidențiind direcțiile de dezvoltare, provocările curente și perspectivele adaptării la noile tendințe educaționale și tehnologice.

Lina MIHALUŢA, directoarea Bibliotecii Științifice a USARB, a relatat despre „Aplicarea cadrului de reglementare aprobat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova – Regulamentul privind evaluarea bibliotecilor publice”, explicând principalele prevederi ale documentului normativ, criteriile de evaluare și indicatorii de performanță, precum și modul în care bibliotecile școlare trebuie să se alinieze acestor standarde.

Valentina TOPALO, bibliotecară principală, coordonatoarea Centrului de Informare al Uniunii Europene din cadrul BŞ a USARB a prezentat subiectul „Educație Europeană în mediul academic bălțean”, comunicare susținută anterior în cadrul Simpozionului Anului Biblioteconomic 2025.

Tatiana PRIAN, directoare adjunctă a Bibliotecii Științifice a USARB, a oferit o statistică a bibliotecilor școlare din nordul țării pentru anul 2024, reliefând principalele date cantitative și calitative privind activitatea acestora, resursele existente, implicarea în proiecte educaționale și nivelul de dotare cu tehnologii moderne.

Mihaela STAVER, bibliotecară principală în cadrul Centrului de Cercetare și Activitate Metodologică al BȘ a USARB, a abordat un subiect inedit „Rolul culorilor în designul digital și interior al bibliotecii” – evidențiind importanța amenajării spațiului bibliotecii în scopul creării unui mediu atrăgător și funcțional pentru utilizatori, cu efecte benefice asupra stării emoționale și eficienței în învățare.

Un alt moment important l-a constituit prezentarea rezultatelor chestionarului privind percepția și utilizarea Inteligenței Artificiale în bibliotecile școlare, realizată de Tatiana PRIAN. Aceasta a subliniat nivelul de familiarizare al bibliotecarilor cu instrumentele de inteligență artificială, potențialele beneficii pentru activitatea bibliotecară, precum și provocările întâmpinate în procesul de integrare a noilor tehnologii.

În cadrul atelierului au fost prezentate sinteze privind activitatea bibliotecilor școlare din municipiul Bălți, raioanele Fălești și Glodeni, punându-se accent pe realizări, obiective viitoare și soluții pentru depășirea provocărilor curente.

Evenimentul s-a încheiat cu un moment dedicat moștenirii culturale a poetului Mihai Eminescu, reflectată în colecția Bibliotecii Științifice a USARB, prin prezentarea realizată de: Valentina TOPALO, bibliotecară principală, Elena ȚURCAN, bibliotecară principală şi Angela HĂBĂŞESCU, șefă oficiu în cadrul BȘ a USARB.


Întâlnirea a consolidat legătura profesională dintre bibliotecarii școlari și a evidențiat rolul vital al bibliotecilor în educație, inovație și păstrarea valorilor culturale.

Foto 


Niciun comentariu: