Biblioteca – un colț de
comunicare cu Universul
Biblioteca este spațiul în care orice vis, idee, iluzie,
poate deveni realitate. Este locul unde mergem să citim, să ascultăm, să
discutăm, să ne întîlnim cu cartea, cu scriitorul, cu editorul, cu pictorul, cu
umoristul, cu alți semeni de-ai noștri ingenioși, interesanți și însetați de a
țese noi performanțe și de a valorifica potențialul cunoașterii. Biblioteca
este locul care ne păstrează amintirile, ne delectează sufletul, ne farmecă cu
mulțimea de tezaure ce așteaptă fără răgaz răsfoite.
Eu mi-am imaginat mereu paradisul sub forma unei
biblioteci – o împărăție a cărților, o bogățoe spirituală fără de preț. Și ori
de cîte ori mă pierd prin labirintul enigmatic al rafturilor, impregnat cu
miros de file vechi, simt cum crește în mine dorința de a explora misterul
ascuns în fiece carte.
Astfel, pe parcursul a doisprezece ani, biblioteca
Liceului Teoretic „Mihai
Eminescu” m-a călăuzit în aspirațiile mele. Cînd aveam nevoie de o carte pentru
a mă pregăti de ore, concursuri sau pentru a citi din simlă plăcere, o găseam
anumea aici, grație doamnelor bibliotecare ce nu ezitau să mă ajute,
primindu-mă cu brațele deschise. Mă impresiona mereu multitudinea de cărți din
diverse domenii ce așteptau, pe rafturile înalte, să fie descoperite. De mic
copil găseam în această bibliotecă cărți originale, captivante, utile, fie
artistice, fie din domeniul științelor. Așadar, pot afirama acum cu toată
certitudinea că în succesele pe care le-am avut, biblioteca a jucat un rol
esențial, oferindu-mi baza, suportul, sprijinul necesar. De asemenea, sala de
lectură va rămîne mereu în memoria mea drept spațiu în care mă puteam regăsi,
în care am trăit moment de neuitat. În această bibliotecă am reușit, astfel, să
mă formez astfel ca personalitate, urcînd, cu fiecare carte citită, o treaptă
în templul cunoașterii. Pentru aceasta tind să mulțumesc doamnelor bibliotecare
ce n-au încetat nicipe o clipă să vie în ajutorul elevilor dornici de a
cunoaște.
Cert este faptul că biblioteca devine un remediu
pentru minte, iar cărțile – remediu pentru suflet. Astfel biblioteca devine mai
vizibilă și demonstrează că răspunde
tuturor doleanțelor și referințelor utilizatorilor contemporani, ea constituind
veriga principal în educația culturii și piatra unghiulară a unei cariere
nobile. Prin urmare afirm cu certitudine că biblioteca e o oază de liniște și
de frumos al sufletului, iar cartea – oglindă și popas al spiritului spre realizare. Anume așa va rămîne
întipărită în memoria mea - Biblioteca Liceului Teoretic “ Mihai Eminescu”.
Gorea Maria- Evelina, clasa a XII-a “A”
Biblioteca – lăcașul cunoștințelor și al recreării
Biblioteca școlară este cel mai liniștit loc din liceu.
Pregătindu-mă de olimpiezi, am atestat că atmosfera plăcută și binevoitoare de
aici acționează favorabil asupra
productivității intelectuale. De asemenea, am remarcat cordialitatea și
competența bibliotecarelor. Ele sunt amabile, cunosc bine materialul ce e
consemnat în cărți și mă pot ajuta mereu cu un sfat sau o informație.
Xeroxul este binevenit în incinta bibliotecii. Acest
echipament multiplică informația
configurată întru-un număr limitat de manuale, fiind utilizat intens la
fiecare recreație.
Biblioteca e și un loc de socializare, unde putem
întîlni colegi din diferite clase, cu
care facem schimb de informație și emoții pozitive.
De asemenea, apreciez acest micuț spațiu pentru faptul că
însumează toate cărțile scriitorilor români, de care avem nevoie în ipostază de
elevi. Ea ne salvează energia și timpul. E mult mai ușor să dobîndești o carte
urcîndu-te la al doilea etaj, decît să parcurgi itinerarul, pierzînd
aproximativ o oră spre biblioteca municipală. Mă bucur că în cadrul liceului nostru există această încăpere
minunată a cunoștințelor și a recreării.
Cunup Diana, clasa a XI-a „A”
Biblioteca, altarul
minunilor
Liceul nostru asemenea tuturor are o bibliotecă. La
fel de simplă, dar destul de importantă pentru fiecare elev. Pe lîngă faptul că
aici găsești operele indicate pentru literatură, descoperi un adevărat tezaur
de scrieri pentru o vîrstă. Ajungînd în acest loc cu idea de a-ți găsi un focar
al experienței de viață, te cufunzi în lumea scriitorilor inspirînd mirosul
cunoștinței dar fiind slab la alegerea unei
opere. Fără de-a rosti un cuvînt, asemenea unui telepat, doamnele
bibliotecare, observînd că ești în căutare de ceva potrivit fragmentului de
viață în care te afli, îți va sugera cel mai bun exemplu a vieții scrise pentru
progresul tău current și te convinge
să devii dependent de lectură. Cele citite, pline de înțelepciune, își cultivă mintea,
călindu-și sufletul și te pregătește de fapte mari și extraordinare. Pentru
mine mersul la bibliotecă și cititul a devenit un hobby.
Așadar, cu certitudine afirm în final că „Biblioteca e
numai acolo, unde se dă viața cărții” după cum a menționat și Filipe Turati.
Bold Silvian, clasa VIII-a „A”
Cărțile – bucăți de suflet
Paginile îngălbenite răspîndeau un miros dulce de coajă
de copac, de vechi, de nou și de acasă... Era ca și cum mi-aș fi regăsit un
prieten drag, demult pierdut.
Cineva spunea că fiecare om este o carte, dacă știi cum
să-l citești. Eu cred că fiecare carte ascunde în nucleul său un suflet, dacă știi
cum să-l găsești. Suflarea de catifea a fiecărei cărți, uitarea de sine pe care
ți-o dăruiește, minunea de a se afla în mîinile tale, totul este o poveste pe
care o trăiești tu însuți, fără să știi.
O carte este un fragment de suflet, care plutește în
neant, solitară pe rafturile dintr-o librărie, pînă ce își găsește un alt
suflet pe care să se lege și să-l îmbibe cu cele mai rafinatw mirosuri ale
paginilor aievea răsfoite. Cărțile ne sunt izvoare din care sorbim noi
cunoștințe și luăm învățături.
Totuși, odată cu trecerea timpului și odată cu
dezvoltarea tehnologiile, cartea rămîne de cele mai dese ori în umbră. Astfel
dintr-un izvor de cunoștințe cartea s-a transformat într-o fîntînă la cumpănă
căreia vin să-și potolească setea de cunoaștere din ce în ce mai puțini se
încumetă să privească în adîncuri, majoritatea oamenilor preferînd să vadă
superficial.
Miron Costin spunea “ nu e alta, și mai frumoasă și mai
de folos în toată viața omului, decît cititul cărților”.
Pampărău Cristina, clasa
XII-a „B”
Biblioteca – Universul cărților
Biblioteca este locul în care te întîlnești cu Măria Sa
Cartea. Aici îi poți dezvălui enigma ce o ascunde în fiecare filă a cărții.
Biblioteca e ca o ușă spre numeroase
vieți. Doar citind aceste izvoare ale înțelepciunii, vei putea călători prin
sufletele, gîndurile și frumusețile porților. Biblioteca a fost, este și va
rămîne mereu casa miraculoasă a cărți.
Cozma Dumitra,
clasa a IV-a „E”
„Cartea
este trebuința de singurătate a omului neliniștit și curios, o făgăduință, o
bucurie, o călătorie prin suflete, gînduri și frumuseți.”
Deși este vizibil faptul că
în ziua de azi lectura nu mai reaprezintă o atracție în rîndul copiilor și al
tinerilor, totuși ar trebui să situăm această activitate printre preocupările noastre de bază. Sunt de părerea că lectura are un rol important în viața
fiecăruia. În primul rînd, cartea a fost, este și va fi întotdeauna un sprijin
indispensabil în dezvoltarea umană din toate punctele de vedere.
Pentru mine, lectura reprezintă o formă de petrecere a
timpului liber care nu numai că detensionează și relaxează, ci și educă și
dezvoltă mental. Cartea este unul dintre cele mai puternice simboluri ce
cuprinde o lume întreagă într-o varietate de forme și culori, oferă prilejuri
unice de reflecție, de meditație. Deseori, aceasta mă ajută să iau decizii
corecte în ceea ce privește o anumită problemă, descopăr în ea răspunsuri la
multe întrebări, sfaturi și înțelepciuni. Aceasta dezvoltă aptitudinile de
comunicare, ne îmbogățește cunoștințele și ne lărgește orizonturile.
Acționînd nemijlocit asupra cititorilor, literatura influențează
viața sufletească a acestora și contribuie la instruirea lor. Ea rămîne, pînă
la urmă, singura activitate care ne împinge să vedem dincolo de aptitudinile
noastre, să evoluăm prin autodepășire și să ne integrăm astfel în societate.
Și nu în ultimul rînd, prin lectură putem pătrunde într-o
lume total diferită de cea în care trăim, fiind puși în situații noi, petrecute
în medii diferite și săvîrșite de personaje care, prin comportamentul lor, ne
pot influența și modela personalitatea.
Cumurciuc Grațiela-Victoria,
clasa a IX-a „C”
“În
Gura Foametei: Mărturii ale Supraviețuitorilor” de Alexei Vakulovski
Lectura a influențat omenirea din cele mai vechi
timpuri. Și nu doar oamenii simpli, ci și împărați, comandanți și cîrmuitori de
țări, deoarece anume ea este realitatea care poate fi privită dintr-o parte.
Fiecare perioadă își are specificul și problemele sale, care sunt așternute pe
file ale trecutului. V-ați întrebat vreodată cum au trăit și ce au îndurat
generațiile anterioare, cum arăta răsăritul și apusul lor, ce gust avea pîinea
de atunci? Cu răspuns la această întrebare vine cartea “În Gura Foametei“ de Alexei Vakulovski.
De sute de ani, o realitate istorică însoțește soarta
românilor dintre Nistru și Prut. Acestă istorie este una dramatic și crudă,
care este povestită de către supraviețuitori ai foametei de după al Doilea
Război Mondial, din satul de baștină al autorului.
Au trecut ani buni de la foamete, dar consătenilor
încă nu li s-a stins durerea pe care o poartă de decenii în suflet. Dacă timpul
ar fi mai blind cu ei, am avea multe de învățat, pentru că ei sunt copii ai
războiului și ai foametei, sunt cei care au avut tăria, curajul și norocul să
înfrunte acel coșmar. Munceau zi și noapte, adunau pîinea, însă li se lua
totul, măturîndu-le chiar și podurile. Bieții oameni erau nevoiți să se
hrănească cu ierburi, rădăcini, coajă de copac, pisici, cîini, ciori, cu
opincile din picioare – fierte. Mureau cu nemiluita, mureau
hemesiți de foame!
Rămîneau
copii însigurați, copii ai nimănui, părinții cărora erau deportați în Siberia
sau uciși. Unul din acești copii este Vasile Gaidău, care își amintește
cu durere cum sta în genunchi lîngă sicriul tatălui său, plîngînd și șoptind
într-una: “Tată mi-i a mînca!”. Cu aceste cuvinte l-a petrecut pe ultimul drum, și, pînă în prezent, dorul de tată îl cuprinde cu
coșmarul foametei.
Foametea din anii 1946-1947 este o imagine de apocalipsă,
în care încă mai respiră suflete îndurerate ale copilașilor distrofici, cu fața
zbîrcită și înfometată, care păreau niște bătrîni pitici. Privind spre
cer, vedem sute de stele. Stele – ochi de copii. Ochi - încărcați de
lacrimi, care poruncesc ceva în limba lor Dumnezeiască.
Vă îndemn, cu tot sufletul, să citiți această carte! Este
o adevărată lecție de viață, unde am învățat să mă bucur zi de zi de răsăritul
soarelui, să-mi mîngîi sufletul cu ciripitul păsărelilor și să inspir adînc
în piept dulcea mireasmă a vieții! Veți simți sufletul scriitorului pe orice
filă! Și vă veți uimi, ca și mine, de cît de fericiți suntem noi astăzi!
Andrei Răileanu, clasa aVI-a “D”
Casa cu suflet de lumină
„Încăpere, sală în care se
păstrează și se citesc cărțile se numește bibliotecă!”… Ce banală definiție!
Biblioteca nu e un spațiul închis, ca o închisoare, un loc înfiorător, plictisitor, în care
pur şi simplu petreci ore fără roade, cum mulți cred. NU! „Biblioteca e
paradisul cunoașterii”.
Biblioteca este locul care ne păstrează amintirile, ne adăpostește
sufletul, ne îmbogățește experiența, ne amplifică imaginația, ne alimentează
„substanța cenușie” și ne dezvoltă capacitatea de a descoperi necunoscutul,
prin răbdare și iscusință!
Acest complex de trăsături le găsesc în mult iubita bibliotecă a
Liceului Nostru! Templul cărților este mereu abundent de informații necesare!
Pentru mine, biblioteca este ca o a doua casă, o şcoală unde sunt
așteptată mereu pentru a învăța.
Să citesc şi să frecventez biblioteca în timpul liber a devenit o
obişnuinţă. Timp de 10 ani, nu s-a întîmplat niciodată ca „tezaurul cărților”
să nu fie soluția problemelor mele de lectură.
Plină de amabilitate, cu o grijă și tandrețe de neasemuit, d-na
bibliotecară, oferă necondiționat, din nesecatul izvor al înțelepciunii.
Dumneaei toate le știe, toate le poate, pe toate le cunoaște. E dezămăgită
atunci cînd nu ai grijă de carte, parcă nu ai avea grijă de sufletul tău.
Mă întreb: cum din acest număr impunător de cărți și manuale, D-na bibliotecară,
fără greș se întreaptă spre ceea ce ne dorim? Printre cărți trece viața ei!
Elevii, sunt viitorii Oameni ai Viețiii, și ei trebuie să fie conectați la viață, să trăiască cele învățate la școală, adică să
citească și să mediteze: unde mă pot ciocni de o așa situație? Cum voi face
față?” Pare greu de răspuns, dar, răsfoind filele, retrăind aceleași sintagme
cu personajele literaturii, pe aripi miraculoase, ajungi să descoperi Frumosul,
Soluția.
Succesul vine cu prima carte lecturată conștient. Dacă internetul,
televizorul, aplicațiile de socializare, sunt produse tehnologice, mai mult
metalice decît vii, pe cînd Cartea,
copilul Marilor Autori, are grai și suflet, coarde care mîngîie și ating acel
loc unde ai nevoie de reverație. Și anume asta o face deosebită pe D - na ,
Dumneai știe cu ce să ne potoalească setea de Viață.
„ Ceea ce citim, ne reprezintă”, susțin eu, Victoria Moraru, liceistă a
clasei a X-a „B”, profil Umanist.
Șansa să fii superior….
În viaţa multor tineri, biblioteca joacă un rol
covârşitor. În ea şi-au petrecut anii adolescenţei mii de oameni de cultură şi
de ştiinţă. Nicăieri nu se poate forma şi întreţine mai cu efect gustul pentru
lectura bună decât în atmosfera îmbietoare la citit a unei biblioteci, oricât
de modestă ar fi ea.
Pentru mine biblioteca și amprentele
ei lăsate asupra copilăriei și vieții gimnaziale sunt cele mai diferite. În
fond, primesc o mare plăcere de la simpla studiere a titlurilor cărților. În
clasele a 5-a și a 6-a o mare atenție mi-au atras cărțile despre aventuri și
povestiri. Pînă în prezent, necătînd la timp, la noile cărți lecturate, la
romanele studiate în cadrul curriculumului, rămîne cea mai preferată - anume o
carte de pe rafturile bibliotecii școlare .
Biblioteca şcolară nu concurează
cu procesul de învăţământ, ci îl completează. Ea dă documentaţia
practică, gustul pentru cercetarea individuală şi documentaţia bibliografică,
atât de utilă tuturor oamenilor. Din punct de vedere intelectual, lectura
pregăteşte pentru reflecţie, pentru formarea spiritului şi creşterea câmpului
de cunoştinţe. Biblioteca singură, oricât de bine dotată ar fi şi oricîte
condiţii materiale s-ar crea, nu este totdeauna suficientă. Sufletul ei este
bibliotecarul, modestul funcţionar de altădată, salariatul conştient de astăzi,
ridicat la rangul de „îndrumător al tineretului”, în acest domeniu. Aceasta nu
este o simplă figură de stil, ci, o realitate confirmată de activitatea multor
mii de bibliotecari şi şcolari.
Un mare ajutor pentru dezvoltarea multilaterală
și în cadrul activității școlare pentru mine și colegii mei reprezintă
dicționarul. Mereu pot găsi cu ușurință cuvîntul care mă interesează. La
lecțiile de literature română, biologie și istorie de asemenea apelăm foarte
des la sursele suplimentare oferite de școală, în timp ce atitudinea
bibliotecarei va fi foarte indulgentă.
În lupta sa cu internetul și tehnologiile,
biblioteca va rămâne mereu cu porţile deschise pentru oricine, pentru că doar
biblioteca este uşa larg deschisă spre viitor şi doar într-o bibliotecă ai
şansa să fii superior.
Rotaraş Adelina, clasa a
X-a “A
O oază de liniște și frumos
SINGUR PE LUME
§
Denumirea cărții:
Singur pe lume
Autorul : Hector
Malot
Editura: Adevărul
Țara primei
apariții: Franța
Data primei apariții : 1878
Personaje: Remi, Vitalis, Matti, Arthur, Suflețel,
Capi, Zerbino, Dolce, Madame Milligan, James Milligan, Nenea Acquin, Alexis,
Benjamin Etinnette, Liza…
Rezumat: “Singur pe lume” este povestea unui orfan
- micul Remi, care trăiește în casa unei femei, tușa Barberin. Soțul ei suferă un grav accident și au
fost nevoii să-l dea pe copil unui proprietar de circ – Vitalis. Acesta
dădea mici reprezentații alături de cățelul Capi, Dolce, Zerbino, Suflețel o
maimuță dresată. Romanul se termină în momentul în care Remi reușește să-și
regăsească familia, cu ajutorul lui Mattia.
“De cîte ori, privindu-l pe Arthur, culcat pe
scîndură palidă și fără vlagă, nu i-am invidiat fericirea, eu care eram plin de
sănătate și forță. Nu bunăstarea ce-l înconjura i-o invidiam, nu vasul pe care
călătorea, ci dragostea pe care mama lui o nutrea pentru el. Cît de fericit era
să fie astfel iubit, să fie sărutat de zece ori, de douăzeci de ori pe zi și să
o poată și el săruta cu toată dragostea pe această doamnă frumoasă, mama sa,
căreia eu de-abia îndrăzneam să-i ating mîna atunci cînd mi-o întindea. Și îmi
spunea cu tristețe că eu nu voi avea niciodată o mamă care să mă sărute și pe
care s-o sărut: poate că într-o zi o voi revedea pe tușa Barberin și aceasta va
fi o mare bucurie pentru mine, dar atunci nu-l voi mai putea spune ca altădată
„Mama”, pentru că nu era mama mea”
Punga Alina, cl. VII-a „A”
O oază de liniște și frumos
Biblioteca….
templul în care omenirea - și păstrează amintirile, cel în care
contemporanietatea speră să-ți găsească locul cuvenit, iar viitorul privește
avid către eternitate; o ușă deschisă către ieri și mîine, prin care-ntrezărim
mereu speranțe, clădind cu sfințenie piramide către infinitul sufletului
omenesc.
De-a lungul
istoriei, biblioteca a fost denumită artistic în fel și chip, de la “împărăție
a cărților, o bogăție spiritual fără de preț”, pînă la “remediu pentru
suflet, oază de liniște și frumos.”
Pentru mine
biblioteca este locul unde pot medita în liniște, unde îmi pot asculta
gîndurile și unde sunt așteptat cu drag de manualele de biologie și de doamna
bibliotecară.
Mi s-a întipărit de mic copil mirosul
istoriei, științei și poeziei din bibliotecă și am nevoie să descopăr în fiece
zi acest univers plin de mistere și revelație.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu