Lina MIHALUŢA, director adjunct al Bibliotecii Ştiinţifice USARB a participat, în data de 3 noiembrie 2021, la Forumul Managerilor din cadrul Sistemului Național de Biblioteci.
Forumul Managerilor din cadrul Sistemului Național de Biblioteci 2021 - una dintre principalele reuniuni profesional-științifice a fost organizată de Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Consiliul Biblioteconomic Național, fiind susținută de Ministerul Culturii al Republicii Moldova.
Cea de-a 26-a ediție a reuniunii profesional-științifice a avut drept generic „Consolidarea relațiilor dintre bibliotecă și comunitate: premisă pentru dezvoltare și rezistență în timp”.
În cadrul Forumului au fost abordate probleme ce țin de tendinţele domeniului biblioteconomie şi ştiinţe ale informării unde au fost stabilite Prioritățile Anului Biblioteconomic 2022.
Pentru anul profesional 2022 sunt identificate următoarele priorități profesionale:
- Reașezarea activităților bibliotecii și a proceselor funcționale în conformitate cu noul cadru legislativ și de reglementare;
- Ajustarea serviciilor bibliotecare agendei ONU 2030: dezvoltarea capacităților;
- Aprofundarea rolului bibliotecii de garant al memoriei locale;
- Promovarea recomandărilor UNESCO privind Știința Deschisă;
- Impactul bibliotecii asupra comunității: studiere, valorificare și diseminare.
Prioritățile profesionale ale anului 2022, puse în discuție în cadrul Forumului Managerilor, sunt fundamentate pe tendințele domeniului biblioteconomie și științele informării la nivel internațional, recomandările organizațiilor de profil, politicile promovate la nivel național și local, studiile privind necesitățile utilizatorilor etc.
Lucrările Forumului Managerilor s-a desfășurat online, pe platforma Zoom, având ca grup-țintă: Managerii Centrelor Biblioteconomice Naționale / Departamentale / Teritoriale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu